Uitati, am gasit un blog, mi se pare foarte interesant.
Cladirea este in foarte buna stare si e extrem de accesibila. Un drum de-abia asfaltat merge chiar pana aproape de intrare. In mod straniu, in interior camerele sunt foarte curate si pe jos cineva a maturat. Cladirea are doua etaje. Se poate merge si pe acoperis, unde terasa este acoperita de iarba, ca si cum ar fi vorba de un deal natural.
La parter exista o serie de camere mari, cu mici ferestruici prevazute cu tot felul de dispozitive de prindere pentru mitraliere, pusti, etc. Intrarea are pe fiecare parte cateva orificii de genul asta. N-as fi vrut sa fiu in pielea celui care ar fi incercat sa intre inauntru pe timp de razboi intr-un asemenea buncar. Desi fortificatiile n-au luat niciodata parte in lupta, cum o sa vedem putin mai jos.
Galeriile din interior strabat cladirea de la un cap la altul printr-o serie de coridoare, scari care urca si coboara. In partea de sus exista mai multe incaperi circulare, de diverse marimi, in care la un moment dat au existat niste tunuri. Incaperile cele mai mari au fost betonate intre timp. Si plimbandu-ma pe coridoarele intunecate ale fortului, m-am suit intr-una din incaperile astea, izolata ermetic printr-un tavan boltit de exterior. Inauntru era un intuneric compact, fara nici o fisura.
Un miros greu de aer statut, umezeala si inca ceva pe care nu reuseam sa il deslusesc, plutea in aer. Aveam o lanterna si ma uitam impreuna cu cei cu care eram la tavanul acoperit, la caramizile incaperii circulare, cand, la un moment dat din neglijenta, am lasat lanterna mai jos. In primul moment nu mi-am dat seama. Apoi l-am privit, i se vedea doar albul ochilor. Statea lungit pe jos si ne privea, fara sa schiteze nici un gest. Condescendent am spus cu voce tare: E un domn care doarme aici, avea ochii larg deschisi. Am coborat scarile cu picioarele moi, suspiciosi pe linistea suspecta din restul fortului parasit.
Forturile sunt constructii de arhitectura militara, legate de industria de razboi. Din cauza vechimii, ar putea fi considerate cu usurinta monumente de arhitectura.
Mai multe detalii, ia uitati-va aici ca nu e deloc rau blogul!